Ioanbistriteanul’s Blog

Just another WordPress.com weblog

Cerul cît inima mea noiembrie 17, 2008

Filed under: poeme — ioanbistriteanul @ 2:39 pm
Tags: ,

îmi creşte o nouă inimă

nu în piept, mă cuprinde,

pulsez în ea sîngele tău

văd lăuntrul trăirii

şi braţele cînd te cuprind

vase de sînge

în inima mea, ca într-o placentă

dragostea noastră,

doi fetuşi uniţi prin cordonul destinului

hrană din ceruri.

universul pulsează ritmul

inimii.

 

Visele tale noiembrie 16, 2008

Filed under: poeme — ioanbistriteanul @ 10:18 am
Tags: ,

 

 

dormi, din visele tale găsesc căi spre lumină,
pe palma ta întinsă în albul luminii desluşesc forme
imaginaţia despică inţelesurile
limba mi-e limbă de şarpe,
înţeleg dualismul bătăilor inimii
preschimbi atrii în ventricule
aorta e punctul tău forte acolo ascunzi cangrene şi cheaguri.

Printre pulsari ridici mîini
te ascunzi în jocul cunoaşterii
rîzi de aceste principii barbare
cînd descopăr aritmia in vise.

 

Hora tăcerii noiembrie 14, 2008

Filed under: poeme — ioanbistriteanul @ 8:21 pm
Tags: ,
mă priveşti, ochii tăi două poeme

cum să păşesc privirile tale?

clipeşti prelung, cîte o zi

mă cuprinzi între pleoape

ieri m-a durut aerul tău

respirai la geamul fără perdele

eram aproape, pe planeta Pămînt;

cînd ne trimitem gîndurile la joacă

ni se încălzesc buzele

eu tremur poeme

tu fredonezi amintiri.

Te acopăr cu umbra mea,

ferită de şoapte clipeşti mai rar,

tot mai rar, ne inundă poemele

înotăm spre locul de joacă,

ne legăm gîndurile

în hora tăcerii.

 

Om bun, om rau noiembrie 11, 2008

Filed under: poeme — ioanbistriteanul @ 6:36 am
Tags: ,
Om bun, aş dori să fiu,
Dar mi-e sufletul pustiu,
Mi-e viaţa atacată
De dorinţa întinată
De-a avea cît nu mi-e dat,
De-a dori ce n-am aflat,
De-a iubi ce nu mi-e scris
Şi-a fugi de Paradis.

Om rău nu mă vreau, dar sînt,
Prea aproape de pămînt,
Prea îngrozitor de trist,
Prea absurd de pesimist,
Prea duşman la prea mulţi oameni,
(Cu cine te ţii te-asameni)
Prea aproape de Infern
Şi nemulţumit etern.

De n-aş fi nici rău, nici bun,
Aş părea un om nebun!

 

Atingerea ca fapt de cunoaştere noiembrie 9, 2008

Filed under: poeme — ioanbistriteanul @ 7:48 pm
Tags: ,

 

 mă luai de tine şi defectele tale
prea multe, neînţelese,
eşti muza principiilor mele depăşite
de timp şi nevoi
ai relaxate ideile şi le expui pe bara
intangibiltăţii ideilor mele,
mi se pare uneori expunerea impudică
ridici piciorul pînă la limita exhibiţiei
minunezi simţurile cu cele ale tale
desuuri verosmile minorităţii.

zîmbeşti printre cele ascunse,
laşi nurii să decidă apropierea
şi scoţi lacrimi
şi ochii seacă uneori, crapă de durere,
pun beţigaşe între pleoape
şi nurii tai…

defectele tale par principiile tale,
principiile mele defecte,
hai, ia-mă de mînă, deschide emisferele înfundate
cunoaşterea e abia la marginea pragului.

 

Bea-ţi paharul

Filed under: poeme — ioanbistriteanul @ 11:44 am
Tags: ,

(more…)

 

ŞOARECUL

Filed under: Uncategorized — ioanbistriteanul @ 7:40 am
Tags: , ,
Anul acesta, de Paşte,
Cînd tata belea încă mielul
Fără a mă cunoaşte
Mă chiţăi şoricelul.

Ştergîndu-şi cu labele botul
De caşul ce-agale se scurse,
Cu chipul haotic, netotul,
Şi labele prinse în curse

Îmi pune-o-ntrebare tîmpită:
„De unde să-mi cumpăr salată?”
Furia-mi nestăvilită
Mi-o provocase îndată.

Măi, şoricel nestatornic
Fomist. Cît încape în tine?
Cu caşul rămas-ai datornic…
Salată? Te spînzur mai bine!

Tu, animal fără număr,
Tu, pacoste neţărmurită,
Te-aş prinde puternic de umăr
Şi-apoi ţi-aş da o izbită.

• De ce? eu sunt mic şi simpatic,
Mîncarea mi-ajunge o lună
În veacul acesta dogmatic
Eu, şoarecul-sînt o legumă.

Salata, e carne curată
Iar caşul, mărgele de stele
Cînd n-am ce mînca, dint-o dată
Mă şterg pe lăbuţe cu ele.

Voi, oamenii, vreţi bunăstare,
Vreţi bani şi maşini şi palate,
Un şoricel oarecare
E mulţumit cu ce cade.

Copiii să aibă mîncare
Să crească, să roadă măsline,
Mălai şi cireşe amare,
Să-ajungă maturi, ca şi mine.

• Măi şoricel, nu mă scoate
Atît de profund din sărite.
Tu ai într-u-totul dreptate
În lumea ta, fără cuvinte.

La noi însă, lumea e surdă
Vorbeşte, urechi însă n-are
Şi cine ai vrea să audă
Un chiţăit oarecare?

Mai bine mănîncă-ţi salata,
Cu visele tale drăguţe,
Iar pentru toate, răsplata,
O cursă pentru lăbuţe.