Ioanbistriteanul’s Blog

Just another WordPress.com weblog

Imperiul august 27, 2009

Filed under: Uncategorized — ioanbistriteanul @ 2:58 pm

Sînt năpustit de sentimente. Şi mă trec încet, asemeni ideilor, dispărînd odată cu ele. Se termină viaţa, moartea începe, iar aceasta nu se mai termină.
E lungă moartea, asemeni eternităţii şi numai credinţa o mai poate birui. Dar sentimentele mele, contradictorii, atît de departe s-au trecut de credinţă. Şi stau disperînd, în noaptea ce m-a cuprins, panicat de propria neputinţă.
Mi-aş deschide cutia cunoştinţelor pentru a găsi acolo virtuţi. Iubirea s-a răcit, nădejdea e bătrînă şi bolnavă, iar credinţa… Nu o mai găsesc.

Hei! Unde te-ai ascuns? Acum am nevoie de tine şi tu nu eşti. Credeam cînd puteam să cred, iubeam cînd puteam să iubesc, dar acum nu mai am nici nădejdea iubirii… Doamne, dacă exişti cu adevărat redă-mi sufletul plin de sentimente alese, nu acest suflet îmbătrînit, mistuit de sine însuşi, sătul de mistere necuprinse şi înţelegînd inutilul inţelesului.
Aşa gîndeam, cînd mă trezi din reverie mirosul mielului aburind. E totuşi Paştele, e totuşi Învierea. Să ne agăţăm de viaţă, mă gîndii…

Transmit acest mesaj din dorinţa de a dezvălui taine nepătrunse decît în clipe de revelaţie. Şi am avut revelaţii, nu multe, doar clipe, însă atît de necesare înţelegerii existenţei! Încerc să le rememorez, dar se ascund parcă, nevrînd a ieşi la lumină. Prin ignoranţă nu ajungi la revelaţie, ci doar printr-o căutare continuă. Eu am căutat şi mi s-au deschis nepătrunsurile. Am bătut cu degetul căutării şi mi s-a deschis uşa eternului! Timp scurt dar atît de necesar pentru existenţa mea trecătoare. Nu vă pot arăta uşa cu degetul, ea nu e palpabilă, dar se află în fiecare fiinţă. Căutaţi-o în voi înşivă şi o veţi găsi în Universul lăuntric. Uşa e la vedere, dar ascunsă de simboluri profunde. Pentru cine le caută, ea se deschide, iar bucuria clipei de revelaţie durează toată viaţa. Căutaţi uşa şi bateţi, nu cu teamă ci cu convingere.
Sunt sigur că orice fiinţă umană, prin căutare, poate ajunge la revelaţie. E descoperirea esenţei vieţii, necesităţii acesteia. Căutarea e datoria absolută a fiecăruia, iar răsplata e mare. O putem numi mîntuire, căci ea ne dă satisfacţia existenţei. Altfel, viaţa e-n van, se trece asemenea urmelor în nisip, fără consistenţa revenirii eterne. Eu am trăit revelaţia. Cuvinte nu am să vi-o transmit în profunzime. Poate fiecare are propria revelaţie. Născuţi în alte lumi descoperim înţelesuri diferite. Dar nu înţelesurile contează ci setea de viaţă izvorîtă din ele.
De aceea vă zic: căutaţi uşa şi bateţi. Necuprinsul se va deschide şi veţi pătrunde misterul vieţii.

Călătoresc într-un spaţiu imens, nesfîrşit; văd stele, planete, apoi galaxii… Mă întreb dacă sunt materie sau doar imaginaţia unei călătorii astrale.
Noi oamenii, avem această virtute, posibilitate a unei veşnice călătorii. Nu e simplă imaginaţie ci adevărată transpunere într-o lume transcendă. Ne deplasăm, desprinzîndu-ne încet de închistarea materiei şi călătorim nestingheriţi. Ni se deschid orizonturi galactice, universale ,multiversale. Le privim şi le înţelegem în totalitatea lor, în mod revelatoriu. Atunci suntem ”cu capul în nori”, aruncaţi total în veşnicia imaginaţiei. Eu nu cred că aceasta e doar simplă făctură a creierului, manifestă din imagini anterioare haotizate. E mai mult, e o putere ce trece de imaginaţia căreia-i suntem robi.
Astfel de clipe sunt zilnic trăite de milioane de oameni. Toţi avem deschise porţile necuprinsului şi doar teama sau neîncrederea ne-ar putea reţine din marea călătorie.
Sunt însă oameni care, desprinzîndu-se de real, parcurg sfere extratelurice, stau totuşi”cu picioarele pe pămînt”. Aceştia sunt poeţii, oamenii de artă, cei ce transmit mesaje de dincolo acestei lumi, acelor prinşi în capcana nevoilor imediate ale materiei. Ei, cei consideraţi desprinşi total de realitate, au puterea de a se întoarce, în momente de maximă exaltare, pentru a pune pe hîrtie, a transmite şi naviga în continuare. Ei sunt cu picioarele pe pămînt, atenţi la acurateţea mesajelor în timp ce partea lor sensibilă călătoreşte în lumi paralele.
Creatorii de artă au o dublă putere, asemenea lui Hristos cuprind ambele lumi, transmit mesaje din eternitate spre muritori. Printre care şi ei se găsesc. De aceea poetul, artistul, este etern pe Golgota, acuzat dar şi mulţumit, rugîndu-se dar şi călătorind. Crucea le este grea, dar purtătoare de biruinţe. Asemenea lui Hristos, ei transformă lumea, îi dau sensuri înalte, o înţeleg însă şi o contemplă. Toate creaţiile Domnului sunt minunate, dar pentru noi, oamenii , puterea de a le vedea şi înţelege, de a le descoperi şi altora, este principala virtute şi datorie.
Înglodiţi în materie, unii nu văd absolutul; pierduţi în imaginaţie, unii nu transmit părţi din revelaţie. Doar ei, creatorii de arte, datori trupului şi spiritului, sînt punte absolută între aceste lumi. Mai realişti decît teluricii,mai deschişi decît abisalii, pătrund lumi noi şi le dau înţelesuri. Aceasta e marea virtute a celui ce transcende materia.

Cu fiece clipă mă apropii de neputinţă. Aceasta e de fapt trecerea, efectul timpului asupra existenţei efemere. De aş fi doar materie, gîndul m-ar îngrozi. Dar încet, îmi cresc aripi, dătătoare de alte puteri. Pătrund alte sfere ale cunoaşterii şi ale simţirii, iar neputinţa trupească se transformă în zbor spiritual. Urcuşul se face treaptă cu treaptă, şi-mi întăreşte încrederea în spiritualitatea creştină. Descoperirea de sine –ca naştere din nou-e doar un punct de plecare. Greul mîntuirii de abia începe şi lupta se dă cu sinele, cu simţurile, cu materia. De aceea cred că neputinţa ce pune treptat stăpînire pe fiinţa trupească îşi are rolul ei bine stabilit. Trebuie doar compensată cu o creştere spirituală şi iată echilibrul perfect.
Gîndirea divină, necuprinsă dar impresionantă, are astfel o justificare deplină, în noi înşine. Mă privesc, în propria evoluţie, şi înţeleg sensul profund al creaţiei.
De aceea cred că înţeleg Universul, materie acum cunoscută, are propria lui existenţă spirituală. Transformarea, îmbătrînirea acestuia, va duce ireversibil la un nou Paradis.Va triumfa spiritul, iar veşnicia vieţii spirituale este pentru mine o certitudine.
Privindu-ţi trupul, privind materia în general, poţi bănui măreţia unei concepţii Divine. Dispare atunci teama, neîncrederea şi reînvie speranţa. Încercaţi să citiţi filele acestor mistere şi veţi fi cuprinşi de nădejde, veţi găsi căi drepte pentru voi, iar călătoria nu va părea întortocheată. E chestiune de percepţie, dar mai ales de înţelegere. Eu am înţeles şi sunt om mîntuit.
Apăsat de dureri profunde, neputinţe ale unui trup obosit, încerc cu greu să-mi ridic privirea spre necuprinsuri. Mă dor astfel limitele impuse de propria-mi structură. M-aş elibera de acest trup, dar fără el nu aş mai exista. Încerc atunci să depăşesc neputinţele şi-mi dau seama de puterea sufletului. El, doar prin voinţă, porunceşte imagini desprinse din Rai, teritoriu virtual , dar atît de palpabil. Care e realitatea? Cred că cea pe care noi o voim.
Lipsiţi de limbaj, copacii îşi exprimă sentimentele brutal, fizic. Ei înţeleg doar anotimpurile, fenomenele…Îşi leapădă frunzele în semn de protest. De la noi oamenii, înţeleg doar poluarea:

Şi totuşi noi nu am dezechilibrat mediul, i-am dat doar o parte din echilibrul nostru. Ne-am adaptat mediului milioane de ani. Acum el ni se adapteză.

Oare cînd întreg Universul va palpita asemenea inimilor noastre?
Ceea ce ni se părea cîndva îndepărtat e acum atît de aproape. Cît va mai rezista spaţiul acestei lupte?
Planetele sunt asemenea nisipului mării. În curînd le vom acoperi cu tălpile noastre.
Dacă vom depăşi orice limită de viteză, ne vom trezi în locuri la care nici nu am gîndit. Acesta e paradoxul vitezei.
Deocamdată, distanţele dintre stele nu le măsurăm în parseci, ci în dorinţe iluzorii.
Şi totuşi la ce am aspira spre imensităţi, cînd încă nu am înţeles frumuseţea culorilor sau sublimul petalelor? Universul nostru, cel în care ne ducem existenţa, e tot ce ne trebuie. Restul-generaţiilor ce vor veni. Şi ele au dreptul la descoperire. Misterul rămîne veşniciei.
Diferenţa esenţială dintre lumea reală şi cea virtuală e arderea. În lumea reală totul se consumă. Doar în virtual totul se transformă. Pentru noi, oamenii, evident.Însă unicul sens al vieţii e moartea. De am străbate spaţiul sau timpul, de am pătrunde în lumi virtuale sau universuri paralele, moartea ne va ajunge din urmă. Sau poate ea se află pretutindenea. Toate căutările noastre îşi află astfel sfîrşitul. De aici teama dar şi dorinţa de a trăi.
Dorinţa nemuririi, a transcenderii, ne vine tot din moarte. Speranţa, visul, simţirea…iată de ce trebuie să-i mulţumim. Doamna umbrelor e cea care deschide orizonturi raţiunii. A fi nemuritor înseamnă a fi inert, iar noi avem nevoie de mişcare.

 

Clubul melcilor noiembrie 10, 2008

Filed under: subiectul zilei,Uncategorized — ioanbistriteanul @ 1:54 pm
Tags:

 

     Daca tot am propus, sa o si fac.
Va invit respectuos in acesta noua organizatie.
E apolitica, areligioasa, astenica si amorfa.
Toti cei cate se simt motivati sa o faca,
 sint asteptati aici.
E clubul oamenilor grabiti, alergatori de cursa lunga,
al tuturor ce gusta padurea pe piine si-si ling apoi degetele.
E dorinta transformarii in absolut a ideii de regres. Va astept.
 

Inceput noiembrie 9, 2008

Filed under: Uncategorized — ioanbistriteanul @ 4:17 pm

 E putin mai greu aici, pentru inceput. Inca nu cunosc toate optiunile si modul de lucru. Dar pare interesant. Sper sa ma tina cit mai mult timp. Sa vad daca va pot oferi o melodie.

http://www.youtube.com/v/ect3VoEUJn8&hl=en&fs=1″></param><param http://www.youtube.com/v/ect3VoEUJn8&hl=en&fs=1

 

ŞOARECUL

Filed under: Uncategorized — ioanbistriteanul @ 7:40 am
Tags: , ,
Anul acesta, de Paşte,
Cînd tata belea încă mielul
Fără a mă cunoaşte
Mă chiţăi şoricelul.

Ştergîndu-şi cu labele botul
De caşul ce-agale se scurse,
Cu chipul haotic, netotul,
Şi labele prinse în curse

Îmi pune-o-ntrebare tîmpită:
„De unde să-mi cumpăr salată?”
Furia-mi nestăvilită
Mi-o provocase îndată.

Măi, şoricel nestatornic
Fomist. Cît încape în tine?
Cu caşul rămas-ai datornic…
Salată? Te spînzur mai bine!

Tu, animal fără număr,
Tu, pacoste neţărmurită,
Te-aş prinde puternic de umăr
Şi-apoi ţi-aş da o izbită.

• De ce? eu sunt mic şi simpatic,
Mîncarea mi-ajunge o lună
În veacul acesta dogmatic
Eu, şoarecul-sînt o legumă.

Salata, e carne curată
Iar caşul, mărgele de stele
Cînd n-am ce mînca, dint-o dată
Mă şterg pe lăbuţe cu ele.

Voi, oamenii, vreţi bunăstare,
Vreţi bani şi maşini şi palate,
Un şoricel oarecare
E mulţumit cu ce cade.

Copiii să aibă mîncare
Să crească, să roadă măsline,
Mălai şi cireşe amare,
Să-ajungă maturi, ca şi mine.

• Măi şoricel, nu mă scoate
Atît de profund din sărite.
Tu ai într-u-totul dreptate
În lumea ta, fără cuvinte.

La noi însă, lumea e surdă
Vorbeşte, urechi însă n-are
Şi cine ai vrea să audă
Un chiţăit oarecare?

Mai bine mănîncă-ţi salata,
Cu visele tale drăguţe,
Iar pentru toate, răsplata,
O cursă pentru lăbuţe.

 

BINE A-TI VENIT noiembrie 5, 2008

Filed under: Uncategorized — ioanbistriteanul @ 3:04 pm
Tags:

        Ma bucura faptul de a va avea aproape pe acest nou blog al lui Ioanbistriteanul. Sper sa ne simtim bine impreuna, asa cum ne-am simtit si pina acum, sa tratam subiecte interesante, sa ascultam muzica si sa citim poezie. Pentru inceput va salut, prieteni noi si vechi.

 

Hello world!

Filed under: Uncategorized — ioanbistriteanul @ 2:52 pm

Welcome to WordPress.com. This is your first post. Edit or delete it and start blogging!