Ioanbistriteanul’s Blog

Just another WordPress.com weblog

Basm de bărbaţi noiembrie 18, 2008

Filed under: poeme — ioanbistriteanul @ 9:46 pm
Tags:

Pentru copiii traşi în oameni mari

Am basme fermentate prin iţari

Cu zîne aranjate în idei

Şi dezmierdate cu parfum de lei.

Se zbat poveştile prin gînduri seci

Autostrăzi alimentînd poteci

Prin creiere cuprinse de obsesii

Maşini cu fiţe, fremătînd posesii.

Poveste scumpă, bani de vise fade,

Curgînd încet prin marea de năvoade,

Povestitoarea rareori clipeşte

Ascunde lei, în buzunar de peşte.

 

Cerul cît inima mea noiembrie 17, 2008

Filed under: poeme — ioanbistriteanul @ 2:39 pm
Tags: ,

îmi creşte o nouă inimă

nu în piept, mă cuprinde,

pulsez în ea sîngele tău

văd lăuntrul trăirii

şi braţele cînd te cuprind

vase de sînge

în inima mea, ca într-o placentă

dragostea noastră,

doi fetuşi uniţi prin cordonul destinului

hrană din ceruri.

universul pulsează ritmul

inimii.

 

Visele tale noiembrie 16, 2008

Filed under: poeme — ioanbistriteanul @ 10:18 am
Tags: ,

 

 

dormi, din visele tale găsesc căi spre lumină,
pe palma ta întinsă în albul luminii desluşesc forme
imaginaţia despică inţelesurile
limba mi-e limbă de şarpe,
înţeleg dualismul bătăilor inimii
preschimbi atrii în ventricule
aorta e punctul tău forte acolo ascunzi cangrene şi cheaguri.

Printre pulsari ridici mîini
te ascunzi în jocul cunoaşterii
rîzi de aceste principii barbare
cînd descopăr aritmia in vise.

 

Hora tăcerii noiembrie 14, 2008

Filed under: poeme — ioanbistriteanul @ 8:21 pm
Tags: ,
mă priveşti, ochii tăi două poeme

cum să păşesc privirile tale?

clipeşti prelung, cîte o zi

mă cuprinzi între pleoape

ieri m-a durut aerul tău

respirai la geamul fără perdele

eram aproape, pe planeta Pămînt;

cînd ne trimitem gîndurile la joacă

ni se încălzesc buzele

eu tremur poeme

tu fredonezi amintiri.

Te acopăr cu umbra mea,

ferită de şoapte clipeşti mai rar,

tot mai rar, ne inundă poemele

înotăm spre locul de joacă,

ne legăm gîndurile

în hora tăcerii.

 

Sînt mic noiembrie 12, 2008

Filed under: poeme — ioanbistriteanul @ 7:58 pm
Tags:

de pe marginea străzii pe trotuar

urc bordura cu grijă, e de marmură,

urăsc bordurile de marmură, alunecoase,

prefer bordurile de granit

un salt, sînt sus printre picioarele trecătorilor,

îmi place să ascult paşii, melodie în haos,

feresc ciorapii mirositori

prefer picioarele femeilor, fără pantaloni,

am văzut picioare interminabile

mi-a căzut pălăria privind razele.

prea demnă nu e poziţia mea

găsesc secreţii lăsate de persoane celebre

secreţiile nu sînt la fel de celebre ca oamenii

rareori reuşesc să le deosebesc.

azi mi-am propus să umblu în mîini,

să fiu cu creştetul mai departe de sol,

eu am braţe lungi,

e oportunitatea de a privi lumea pe dos,

comicul îmi dă curaj, satisfacţie,

poate cineva se va apleca să-mi miroase ciorapii.

din pămînt ies mîini

alerg printre degete, mă împiedic de linia vieţii,

sînt mic,

prea mic într-o lume pornită;

să mă amuz, calc lacrimile copiilor

şi mă stropesc.

 

Zi fără gînduri noiembrie 11, 2008

Filed under: subiectul zilei — ioanbistriteanul @ 9:50 am
Tags: , ,
Astăzi serbez lăsarea la vatră a ideilor. Zi de odihnă totală, fără gînduri, fără meditaţie. Zgomotul maşinilor se transformă în maşini şi trece prin mine provocindu-mi răni adînci în ceea ce numesc, metaforic, suflet. Soţia coase goblen şi toate firele acelea diferit colorate îmi trec prin spatele ochilor cu imagini răsturnate pe retina adormită. Încet, încet, totul se întunecă, noaptea pune stăpînire pe atmosfea din care respir cu zgîrcenie, închid timpul şi decuplez conexiunile cu sinele şi realitatea.

Neavînd un reper temporal, zgomotul mă trezi brusc, la o oră neştiută. Vulcanul trecu mai întîi prin membre şi pleoape, cu palmele îmi trăgeam pînza de pe ochi, apoi am sărit în piciore şi am început să păşesc. Un pas, doi, cu stîngăcie la început, tot mai repede apoi, am început să alerg. Mai tare, tot mai tare, depăşeam maşinile, zgomotul lor, luminile… urcam, mai întîi norii, apoi Soarele, stelele, galaxia.

Nu ştiu cînd şi din ce cauză m-am oprit. Întoarcerea a fost bruscă, fracţiune de secundă în care totul părea atît de rece. Gîfîiam privind becul ce-mi lumina faţa. Femeia în verde îmi şterse transpiraţia cu un prosop curat, zîmbi cu un aer de speranţă şi privi mulţimea de aparate la care eram conectat. „Pulsul normal, tensiunea în limite acceptabile, cred că l-am recuperat”.

Simţeam lîngă mine căldura celeilalte femei pătrundeam în farmecul goblenurilor ca în lumi prin care am mai trecut, fericit de puterea cunoaşterii.

 

Om bun, om rau

Filed under: poeme — ioanbistriteanul @ 6:36 am
Tags: ,
Om bun, aş dori să fiu,
Dar mi-e sufletul pustiu,
Mi-e viaţa atacată
De dorinţa întinată
De-a avea cît nu mi-e dat,
De-a dori ce n-am aflat,
De-a iubi ce nu mi-e scris
Şi-a fugi de Paradis.

Om rău nu mă vreau, dar sînt,
Prea aproape de pămînt,
Prea îngrozitor de trist,
Prea absurd de pesimist,
Prea duşman la prea mulţi oameni,
(Cu cine te ţii te-asameni)
Prea aproape de Infern
Şi nemulţumit etern.

De n-aş fi nici rău, nici bun,
Aş părea un om nebun!

 

Clubul melcilor noiembrie 10, 2008

Filed under: subiectul zilei,Uncategorized — ioanbistriteanul @ 1:54 pm
Tags:

 

     Daca tot am propus, sa o si fac.
Va invit respectuos in acesta noua organizatie.
E apolitica, areligioasa, astenica si amorfa.
Toti cei cate se simt motivati sa o faca,
 sint asteptati aici.
E clubul oamenilor grabiti, alergatori de cursa lunga,
al tuturor ce gusta padurea pe piine si-si ling apoi degetele.
E dorinta transformarii in absolut a ideii de regres. Va astept.
 

Atingerea ca fapt de cunoaştere noiembrie 9, 2008

Filed under: poeme — ioanbistriteanul @ 7:48 pm
Tags: ,

 

 mă luai de tine şi defectele tale
prea multe, neînţelese,
eşti muza principiilor mele depăşite
de timp şi nevoi
ai relaxate ideile şi le expui pe bara
intangibiltăţii ideilor mele,
mi se pare uneori expunerea impudică
ridici piciorul pînă la limita exhibiţiei
minunezi simţurile cu cele ale tale
desuuri verosmile minorităţii.

zîmbeşti printre cele ascunse,
laşi nurii să decidă apropierea
şi scoţi lacrimi
şi ochii seacă uneori, crapă de durere,
pun beţigaşe între pleoape
şi nurii tai…

defectele tale par principiile tale,
principiile mele defecte,
hai, ia-mă de mînă, deschide emisferele înfundate
cunoaşterea e abia la marginea pragului.

 

Inceput

Filed under: Uncategorized — ioanbistriteanul @ 4:17 pm

 E putin mai greu aici, pentru inceput. Inca nu cunosc toate optiunile si modul de lucru. Dar pare interesant. Sper sa ma tina cit mai mult timp. Sa vad daca va pot oferi o melodie.

http://www.youtube.com/v/ect3VoEUJn8&hl=en&fs=1″></param><param http://www.youtube.com/v/ect3VoEUJn8&hl=en&fs=1